Buna sa va fie inima tuturor...

Ma numesc Florin Suciu, am 32 de ani si sunt casatorit. Sunt inginer proiectant de retele electrice la S.C. Energo-Concept. S.R.L. Viata mea este centrata in special pe iubirea lui Dumnezeu si tot ceea ce rezulta de aici.

Astfel, de-a lungul anilor am invatat ca a-L iubi pe Dumnezeu nu inseamna numai sa mergi la biserica, sa te rogi. Pentru mine si a munci in folosul comunitatii, a ingriji un bolnav, a-ti respecta cuvantul dat, a fi punctual etc. etc inseamna a-L iubi pe Dumnezeu. Prin natura firii mele sunt un om practic si aceasta, sper, s-a vazut mereu in viata de zi cu zi. Chiar daca am citit multe teorii frumoase, chiar daca visez de multe ori cu ochii deschisi atunci cand ies din aceasta stare, atunci cand ies afara ceva din mine ma indeamna sa ma implic personal, practic. Nu pot ramane doar la stadiul de a accepta o teorie frumoasa fara sa o pun in practica. 

Poate ca fiecare a avut norocul meu: de a fi profund schimbat de Dumnezeu. Aceasta s-a intamplat atunci cand l-am citit pe Mahatma Gandhi. E drept ca pana atunci au fost cativa ani buni de cautari, de incercari dar eram mereu nemultumit de calitatea mea interioara. In momentul in care l-am citit pe Gandhi s-a produs declicul si am inteles unde greseam in principal: nu depusesem niciodata eforturi concrete si constiente de a elimina minciuna din viata mea. Consideram ceva normal sa mint (mai ales daca era la mijloc un scop spiritual). Ori citind randurile scrise de acest om remarcabil am inteles cat de mult greseam...

Din acel moment am inceput sa imi schimb drastic viata. Am inceput sa vad noi valori pentru care trebuia sa lupt si mai ales am inteles ca trebuia sa ma intorc de acolo de unde am plecat, adica in Romania (pe atunci lucram in Italia). Intors acasa, printre cei pe care ii cunosteam, am inceput sa ma implic in mod practic in necesitatile orasului in care locuiesc, Bacau. Am inceput prin a face voluntariat la Spitalul Judetean sectia Urgente. Acolo am cunoscut oameni deosebiti printre care doamna doctor Elena Lamasanu, asistenta Tatiana, asistentul Nelu, asistenta Cristina si altii. Acolo am vazut suferinta oamenilor de aproape, acolo am invatat sa actionez cu rapididate atunci cand este nevoie, acolo am putut sa pun in practica ceea ce stiam doar in teorie (altruism, daruire). Continui si acum aceste experiente atat de dragi mie...

Dar simteam ca daruirea mea nu poate ramane doar la acest aspect. Astfel, in primavara lui 2007 am reusit sa organizez doua plantari si atunci am putut aplica cel mai bine aforismul care imi este atat de drag: Atunci cand iti doresti ceva tot universul contribuie la indeplinirea dorintei tale. Fara sa cunosc pe nimeni, fara sa am pile, fara sa am o experienta practica in sensul plantarii de copaci am reusit sa implic peste 25 de oameni in cele doua plantari, am reusit sa fac rost de harlete, am reusit sa fac rost de puieti (gratis). Am inteles atunci si faptul ca atunci cand Dumnezeu este cu tine, iti reuseste totul. 

Acum, sincer, nici nu imi mai amintesc cum a aparut ideea infiintarii unei Asociatii de Ecologie. Poate ca nici nu are importanta. Ceea ce conteaza este ca aceasta Asociatie a luat o forma juridica si am reusit sa implic in ea trei colaboratori foarte devotati ecologiei si dorintei de a schimba ceva in ei insisi si in mediul in care traiesc: sotia mea Irina Suciu, Liviu Lungu si Gabriel Gabor. Incercarile pe care a trebuit sa le trec pentru implinirea acestui vis, crearea Asociatiei, m-au calit si m-au ajutat sa inteleg viata la un alt nivel de profunzime. Plantarile, actiunea de ecologizare, prietenii pe care mi i-am facut, noile orizonturi spre care am putut sa privesc prin activitatea la aceasta Asociatie imi vor ramane mereu model de viata, satisfactie sufleteasca si o modalitate inedita de apropiere fata de Dumnezeu.

Mai sunt multe de povestit (infiintarea Clubului Donatorilor de Sange Bacau, actiunea deosebit de frumoasa de unire a darniciei mai multor prieteni si concretizarea acesteia in oferirea de cadouri copiilor de la centrele Pistruiatul si Pinochio etc. etc.) dar simt ca trebuie sa ma opresc aici. 

Tot ceea ce am povestit mai sus nu am facut-o din orgoliu. Si oare cum as putea sa ma mandresc ca fac ceva pentru cei de langa mine? Oare nu ar trebui sa fie in natura firii omenesti sa facem astfel de lucruri? Cum te poti mandri cu ceva pe care il consideri ca fiind normal, firesc? Nu am facut nimic extraordinar, decat sa imi ascult inima si pe Dumnezeu. Atat.